Raluca Mariana Grosu

Director
Pasionată de cercetare, predare și dezvoltarea ecosistemelor antreprenoriale. Profesor de antreprenoriat la Facultatea de Business și Turism (ASE), cu experiență internațională ca cercetător invitat și vizitator de scurtă durată în scop de schimb de experiență în domeniul antreprenoriatului la universități de prestigiu din Europa (UK, Suedia, Finlanda, Elveția, Țările de Jos, Spania, Italia). Secretar general de redacție al revistei Amfiteatru Economic și recenzor și membru în comitetele de redacție a diverse reviste științifice. Autor/co-autor a numeroase lucrări științifice, implicată activ în proiecte de cercetare, programe de formare pentru antreprenori și inițiative de sprijin pentru start-up-uri. Coordonator de lucrări academice aplicate, cu contribuție la transformarea ideilor în afaceri reale și sustenabile.
Mihaela Bucur

Director adjunct
Conferențiar universitar și cercetător în cadrul Academiei de Studii Economice din București, cu o experiență de peste 19 ani în educație și cercetare academică. Își desfășoară activitatea didactică și științifică în cadrul Departamentului de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, Facultatea de Business și Turism, predând discipline precum: Logistică, Soluții avansate de logistică, Metode de cercetare, Business coaching, Economia întreprinderii, Tehnici de vânzări și Tehnologii comerciale — un portofoliu didactic care acoperă atât fundamentele economiei de afaceri, cât și dimensiunile aplicative și strategice ale acesteia. Activitatea de cercetare acoperă arii interdisciplinare, cu focus pe comportamentul consumatorului, coaching academic și beneficiile sale în mediul universitar. Este implicată în diseminarea rezultatelor cercetării prin participări la conferințe internaționale de profil și prin publicații în reviste de specialitate.
Mihaela Maftei

Director adjunct
Mihaela Maftei, PhD, este conferențiar universitar la Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, Facultatea de Business și Turism, Academia de Studii Economice din București. Este membră a Asociației pentru Inovare și Calitate în Afacerile Sustenabile — BASIQ și recenzor pentru mai multe reviste și conferințe internaționale. Activitatea sa de cercetare include publicații în reviste indexate internațional, participarea la conferințe internaționale și colaborarea în proiecte de cercetare în următoarele domenii: sisteme de management a calității, mediului și energiei, științelor consumatorului, resurse umane și sustenabilitate.
Irina Maiorescu

Secretar științific
Cadru didactic universitar și cercetător în cadrul Academia de Studii Economice din București, cu experiență de peste 15 ani în educație, cercetare și managementul calității. În prezent este conferențiar universitar la Facultatea de Business și Turism, unde desfășoară activități didactice și științifice în domenii precum managementul calității, excelența în afaceri și sistemele informatice aplicate. Activitatea sa academică este completată de implicarea în organizarea de conferințe și simpozioane științifice, precum și în dezvoltarea relațiilor cu mediul profesional și organismele de certificare. Deține experiență profesională în cadrul TÜV Rheinland România, în domeniul marketingului, comunicării și auditului sistemelor de management al calității. A avut rol de project manager în proiecte Erasmus+ Sport și în proiecte de cercetare, iar în alte proiecte europene și naționale a contribuit ca expert sau membru în echipe interdisciplinare. Activitatea sa de cercetare vizează managementul calității, procesele de e-learning, excelența organizațională, comportamentul consumatorului și utilizarea tehnologiilor digitale în educație și management.
Răzvan Dina

Secretar tehnic
Răzvan Dina este conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Domeniile sale de interes includ sistemele informatice de management, comerțul electronic, comportamentul consumatorului, rețelele sociale, social media și sustenabilitatea în afaceri. Cercetările sale analizează modul în care tehnologiile digitale și factorii comportamentali influențează deciziile consumatorilor și performanța organizațiilor. Este membru al boardului editorial al revistei Amfiteatru Economic, indexată în Web of Science – Social Sciences Citation Index, și autor al numeroase articole publicate în reviste și volume ale conferințelor internaționale. Activitatea sa științifică include teme precum protecția drepturilor consumatorilor, comportamentele alimentare sănătoase, educația pentru nutriție și sustenabilitatea. De asemenea, este implicat activ în comunitatea academică internațională, fiind reviewer pentru reviste de specialitate și membru al unor organizații profesionale precum BASIQ și IGWT. Prin activitatea didactică și de cercetare, contribuie la dezvoltarea cunoașterii în domeniul afacerilor și al transformării digitale.
Centrul nostru are o tradiție de peste 20 ani. Nimic nu ar fi fost astăzi posibil fără munca predecesorilor noștri. Mulțumim echipei de conducere anterioare: director, prof. univ. dr. Marieta Olaru; director adjunct, prof. univ. dr. Bogdan Onete (d. 2024); director adjunct, prof. univ. dr. Roxana Sârbu; secretar științific, conf. univ. dr. Mihaela Maftei; secretar administrativ, asist. univ. dr. Gabriel Sabou.